Stiu....si Regret

Stiu...ca majoritatea oamenilor sunt tristi atunci cand e innorat si, Regret ca foarte putini se bucura atunci cand rasare soarele,
Stiu...ca suntem cu totii constienti de fapul ca cel mai important e sa fim sanatosi si, Regret ca nu ne bucuram indeajuns atunci cand ne insanatosim,
Stiu...ca am tanjit ani de zile dupa un anumit lucru si Regret ca nu m-am bucurat nici macar o zi intrega dupa ce l-am primit,
Stiu...ca toate in viata se intampla cu un scop si Regret ca nici macar acum, dupa ce mi s-a demonstrat de atatea ori, nu am incredere,
Stiu...ca exista Dumnezeu si Regret ca am momente in care ma indoiesc de asta
Stiu...ca unii oameni sunt muuult mai nefericiti decat mine si Regret ca-i invidiez pe cei care par sau sunt fericiti

Stiu...ca nu pot obliga pe nimeni sa ma iubeasca si Regret ca nu-i apreciez indeajuns pe cei care o fac de buna voie,
Stiu...ca important e sa te bucuri de ceea ce iti apartine si Regret ca mereu imi zboara gandu la ceea ce au altii,
Stiu...ca timpul trece foarte repede si Regret ca am timp de REGRETE

La multi ani cu sanatate si...optimism!Caci eu una de la o vreme incoace nu mi pot stapani fericirea si implinirea pe care le simt numai cand ma gadesc la lucrurile pe care mi le doresc...si doar asa ,visand.Am realizat ca primul pas pe care trebuie sa l faci atunci cand iti doresti ceva este sa ...iti doresti!Si atat!Am intrat in Noul
An fericita, pozitiva si increzatoare cu multe planuri si ambitii pe care cu siguranta le voi indeplinii.Sunt fericita, atat de fericita pentru ca stiu ca as putea muta muntii din loc daca mi ar sta in cale si oricat de naiva as putea fii considerata, stiu ca merit sa fiu fericita.Asa ca pasesc in noul an cu fruntea sus, sufletul curat, inima impacata si dorind tututor credinta si sanatate.La multi ani!!!:)

In 4 ani de zile te poti obisnui si dezobisnui cu un infinit de lucruri...Eu m-am obisnuit sa-mi schimb "casa" d cel putin 2 ori p an, sa imi fac nevoile in bai de toata jena, sa-mi fac dush alaturi de fete pe care nu le cunosc, sa imi gatesc, sa imi schimb colegele de camera. M-am obisnuit cu ideea ca sunt antipatica multor oameni si m-am obisnuit sa nu imi pese, m-am obisnuit sa-mi fac relatii de cate o luna de zile, sa fac sport, sa fumez, sa beau, sa fiu "abandonata" in cele mai grele momente de catre oameni de la care nu ma asteptam. M-am obisnuit cu ideea ca nu sunt cu nimic deosebita, ca exista multi oameni mai interesanti decat mine, ca sunt unele lucruri pe care pur si simplu nu le pot avea, si m-am obisnuit sa nu mai tinjesc dupa ele. M-am obisnuit cu lucruri, idei, oameni, locuri si chiar si cu ideea ca sufar de o boala cum se zice...incurabila...Cred ca m-am obisnuit cu toate...cu un singur gand nu ma pot obisnui,si anume acela ca PUR SI SIMPLU NU MA IUBESTE!E mai simplu si mai evident decat multe alte lucruri evidente din viata mea si eu tot nu ma pot obisnui cu asta.Sa speram ca e doar o chestiune de timp...

Iubesc?

nu nu nu nu nu nu nu

Incep cu un final...

Se pare ca vara e gata…vara 2009.S-au schimbat multe desi imi pare ca nimic nu s-a schimbat…de fapt…toate s-au schimbat: oameni, lucruri, mentalitati si chiar si locurile sunt diferite. E dificil, nu pot sa ma transpun in cea din trecut desi stiu c gandea si de ce gandea asa, o inteleg perfect, dar se pare ca mi-am pierdut o mare parte din sensibilitate sunt mai rea, mai indiferenta, mai uracioasa. Cred ca in sfarsit m-am maturizat si eu. Ma simt atat de rece…nu mai e nimic care sa imi starneasca interesul in asa masura incat sa imi pierd capul, sa imi creeze palpitatii…tot c se intampla nu poate decat sa ma surprinda sau nu. E greu sa vezi ca nimic nu iti mai poate ajunge la inima desi sunt constienta ca asta mi-am dorit mereu. Nu am rabdare nici macar sa scriu si nici nu stiu ce sa scriu desi s-au intamplat atatea…dar fiindca am devenit imuna si la tristeti si la fericiri nimic nu mi se pare relevant, tratez totul ca pe un nimic. E pacat, as vrea sa fiu din nou cea care plangea si se framanta ani de zile pentru un singur baiat care nu i-a acordat in realitate niciodata atentie, ci doar in imaginatia ei, cea care era dispusa sa renunte la absolut orice pentru un sarut din partea aceluia care atunci era “sufletul ei pereche” desi el nu stia asta. Gesturi neintentionate insemnau candva pentru mine un semn de la Dumnezeu, un zambet din partea lui era semn clar ca ma iubeste, iar o zi in care era indiferent…era o zi in care devenise constient de imposibilitatea iubirii dintre noi si incerca sa isi ascunda privirea ca nu cumva sa ii se poata citi dezamagirea in ea. Naivitatea, asta imi conducea mie viata…si desi plangeam muuult mai des ca acum…eram muult mai fericita! Stau si ma intreb…Ce e rau in a fii naiv? Ce e rau in a te implica emotional in cele mai neisemnate chestii din viata ta? De ce oamenii se feresc sa se implice in vreun fel de frica sa nu sufere? Ajung sa nu se implice sentimental nici macar intr-o casnicie, si asta doar de frica sa nu sufere!! Se pierde esenta vietii…si eu am pierdut-o ….tot de teama. Dar teama DE CE? Ne e teama de disperarea pierderii persoanei iubite, de dezamagire in dragoste sau in prietenie,de momentele in care simtim cu adevarat ca avem suflet?!Pare-mi-se ca incercand sa ne ferim sufletele de dezamagiri…le pierdem…!